Autoritățile italiene au anunțat în repetate rânduri despre restricțiile de intrare pe teritoriul Italiei pentru cetățenii străini care vin din zonele cu risc sporit de infectare cu COVID 19, printre care și Republica Moldova. Totuși, conaționalii noștri continuă să adreseze întrebări despre reîntoarcerea în Italia la toate serviciile posibile, inclusiv la Linia fierbinte pentru migrația sigură și anti-trafic 080077777.
Conform noului decret-lege semnat de premierul italian la data de 08 august 2020, au fost stabilite măsurile privind contracararea pandemiei, inclusiv condițiile actualizate de intrare pe teritoriul Italiei.
Începând cu data de 10 august și până pe 7 septembrie, rămân în vigoare reglementările prin care se interzice expres intrarea în Italia a persoanelor care în ultimele 14 zile s-au aflat sau au tranzitat următoarele țări: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Muntenegru, Kosovo, Serbia și Columbia.
Prin urmare, cetățenii Republicii Moldova care dețin doar pașapoarte moldovenești biometrice nu pot intra în Italia în scopuri turistice, vizite la rude sau prieteni.
Totodată, din data aplicării noilor prevederi, va fi permisă intrarea pe teritoriul Italiei transportatorilor de mărfuri, chiar dacă în ultimele 14 zile au vizitat țările menționate.
Celelalte categorii de persoane exceptate de la restricții de călătorie în Republica Italiană, chiar dacă în ultimele 14 zile au vizitat țările menționate mai sus, sunt:
1. cetățenii statelor Uniunii Europene, statelor Acordului Schengen, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Andorrei, Principatului Monaco, Republicii San Marino și Statului Vatican, care au reședință/domiciliu în Italia. Aceștia pot intra în Italia, prin completarea unei declarații și cu respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile;
2. membrii familiilor cetățenilor statelor UE, statele părți la Acordul Schengen, Regatul Unit, Andorra, Monaco, San Marino sau Vatican, care au reședința în Italia (soți, concubini, copii dependenți sub vârsta de 21 de ani, ascendenți dependenți), la fel cu completarea unei declarații și respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile;
3. echipajelor și personalului mijloacelor de transport;
4. funcționarii și agenții, oricum ar fi numiți, ai Uniunii Europene sau ai organizațiilor internaționale, agenților diplomatici, personalului administrativ și tehnic al misiunilor diplomatice, funcționarii și angajații consulari, personal militar, italian și străin, în exercitarea funcțiilor lor.
De asemenea, persoanele care în ultimele 14 zile au vizitat sau tranzitat Croația, Grecia, Malta sau Spania au obligația ca în ultimele 72 de ore înainte de a sosi în Italia să efectueze un test molecular sau antigen cu ajutorul unui tampon, sau să fie supuse verificării cu teste rapide la momentul sosirii în Italia, sau în termen de 48 de ore.
Dacă ați decis să porniți la drum, călătoriți cu grijă și informați-vă mereu în prealabil și doar din surse oficiale.
Dacă aveți întrebări privind migrația sigură, contactați-ne:
Tel.: 0 800 77777 – apeluri naționale (gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă)
+ 373 22 23 33 09 – apeluri de peste hotare
Facebook: @LiniaFierbinte080077777
E-mail: hotline@lastrada.md
Skype: Consultant080077777
Program: zilnic, între 8.00 și 20.00.
Toate apelurile sunt anonime și confidențiale.
Sursa foto: Jonathan Bean, Unsplash