În data de 15 mai 2020, autoritățile Republicii Moldova intenționează să ridice starea de urgență instituită în la 17 martie curent. Dar acest lucru nu presupune însă și revenirea automată la toate activitățile de până la starea de urgență, inclusiv călătoriile neesențiale.
Mai multe țări din Uniunea Europeană au cerut prelungirea restricțiilor de călătorie cel puțin până pe 15 iunie, în pofida primelor relaxări ale măsurilor de luptă împotriva pandemiei de COVID-19. Totuși există și excepții, precum cele pentru cetăţenii europeni şi familiile lor, rezidenţii de lungă durată, diplomaţi, personalul medical sau cercetători.
Întrucât din 17 mai au fost anunțate curse terestre internaționale spre România, ne vom opri să facem niște clarificări importante și să vorbim despre categoriile de cetățeni care vor beneficia de primele măsuri de relaxare în circulație de imediat după ridicarea stării de urgență. Menționăm că, pentru cetățenii străini şi apatrizi, se va menține în continuare interzicerea intrării pe teritoriul României.
Categoriile de persoane cărora le va fi permisă traversarea frontierei cu România, sunt:
- membri de familie ai cetățenilor români;
- membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
- persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului U.E.;
- persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
- personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
- pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
- pasageri care călătoresc din motive imperative;
- persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
Eliminarea celorlalte restricții de călătorie, pentru alte categorii de populație, urmează să se facă eșalonat, treptat.
Totodată, se propune menținerea izolării la domiciliu sau, după caz, carantinarea pentru toate persoanele care intră în România, în locația declarată de către persoana venită din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID19, dacă nu mai sunt locuri disponibile în spațiile identificate pentru carantinare la nivelul județului unde este necesară carantinarea.
Nu vor fi izolate la domiciliu/carantinate, după caz, persoanele care intră în țară, din următoarele categorii:
- conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
- piloții de aeronave şi personalul navigant;
- mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;
- personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, și care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional și a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
- lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria sau Bulgaria, nu prezintă simptome asociate COVID-19;
- persoanele care intră în România pentru prestarea unor activități de utilizare, instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, precum și a echipamentelor din domeniile științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională, dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României.
Te îndemnăm să dai dovadă de maximă responsabilitate și să pornești la drum doar în caz de necesitate stringentă și doar după ce te-ai informat suficient despre noile condiții de călătorie din țara în care intenționezi să mergi.
Pentru a afla mai multe informații privind migrația sigură, contactează-ne:
Tel.: 0 800 77777 – apeluri naționale (gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă)
+ 373 22 23 33 09 – apeluri de peste hotare
Facebook: @LiniaFierbinte080077777
E-mail: hotline@lastrada.md
Skype: Consultant080077777
Program: zilnic, între 8.00 și 20.00. Toate apelurile sunt anonime și confidențiale.