Close

Vacanță în siguranță! Sfaturi pentru părinți

Etichete aplicate

Orice părinte știe că o călătorie în străinătate cu copilul minor implică o mare responsabilitate. Pentru ca totul sa decurgă normal, iar călătoria sau vacanța pe care ați planificat-o de atâta timp să nu se transforme într-o amintire mai puțin plăcută, este bine să luați toate măsurile de siguranță.

Iată câteva sfaturi utile, de care este bine să se țină cont înainte de plecarea în călătorie:

Nu furnizați informații on-line despre adresa și programul Dumneavoastră!

Este o primă măsură pe care trebuie să o luați în calcul pentru a avea o vacanță liniștită și a evita pericolele la care vă puteți expune prin publicarea datelor în lumea virtuală: „infractorii pot afla informații valoroase cu privire la bunurile deținute, prezența la domiciliu și alte date și fotografii care, odată publicate online, pot fi utilizate de infractori”.

Asigurați-vă că aveți toate actele necesare!

 Legislația Republicii Moldova permite unuia din părinți, indiferent de statutul acestuia – căsătorit sau divorțat, să călătorească cu copilul minor fără a deține împuternicirea notarială din partea celui de-al doilea părinte. Trebuie doar să vă asigurați că copilul deține pașaport valabil perfectat pe numele său, iar în cazul în care numele de familie diferă cu cel al părintelui, trebuie să aveți cu Dvs. certificatul de naștere al copilului și certificatul de căsătorie sau divorț după caz al părintelui .

Încheiați o asigurare de călătorie!

Este bine ca înainte sa plecați într-o vacanță peste hotare să vă faceți o asigurare de călătorie. În cazul în care intenționați să călătoriți și cu un copil minor, o poliță de acest gen este mai mult decât indicată; este un lucru știut faptul că minorii se îmbolnăvesc destul de ușor. Asigurarea pentru un copil minor trebuie sa includă acoperirea cheltuielilor medicale în cazul unei îmbolnăviri sau al unui accident, dar și cheltuielile privind transportul în Republica Moldova.

Documentați-vă cu privire la riscul contactării unor viruși!

Înainte să plecați într-o țară străină, este bine să vă informați și să aflați dacă în zona în care urmează să ajungeți există riscul contactării unor boli cu transmitere la copii. În cazul în care există acest risc, faceți o vizită la medicul de familie înainte de plecarea în călătorie și aflați cum puteți evita contactarea unor astfel de boli, ce măsuri de protecție trebuie să aplicați și, nu în ultimul rând, ce trebuie sa faceți în cazul contactării bolii.

Nu scăpați copilul din ochi!

Indiferent daca aveți un copil liniștit sau unul energic, nu-l lăsați nesupravegheat niciodată. Este de la sine înțeles că în zonele aglomerate din gări, aeroporturi, centre comerciale, cinema sau în parcuri trebuie sa fiți și mai atenți și să nu-l scăpați din ochi. Păstrați întotdeauna contactul vizual cu aceștia. Asigurați-vă că cei mici își cunosc numele, denumirea hotelului în care sunteți cazați, precum și numele dumneavoastră. În cazul în care copilul dispare, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să anunțați politia locală și ambasada sau consulatul Republicii Moldova din țara respectivă.

Nu-l lăsați pe cel mic în grija unor persoane necunoscute!

Nici măcar pentru 3 minute, cât credeți că v-ar lua să cumpărați o cafea! În cazul în care vă lăsați copilul pentru câteva ore la grădinița hotelului, sub supravegherea personalului calificat, lăsați și datele de contact la care puteți fi găsit oricând. Și asigurați-vă, ca o măsură suplimentară de protecție, că personalul nu-i va da voie niciunui alt părinte să vă preia copilul de la grădiniță. Învățați-i pe copii să spună întotdeauna „nu” persoanelor care, sub diferite pretexte, le cer să-i însoțească.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on odnoklassniki
OK

Sună la linia fierbinte pentru migrație sigură și anti-trafic

(apel gratuit în RM)​

(pentru apeluri de peste hotare)​