Mă numesc Maria, și am un fiu de 24 de ani, Cornel. Este un băiat care mereu a ajutat oamenii și de lucru nu s-a temut niciodată. Învăța la colegiul și încă lucra. Cam cu cinci ani în urmă, din Rusia, de la lucru, s-a întors verișorul lui. A venit cu o mașină luxoasă, cu cadouri pentru toți. Când a venit și pe la noi în vizită, din vorbă în vorbă, i-a spus și lui Cornel să meargă cu el în Rusia la lucru, că poate să primească și el bani buni, că îl va ajuta și totul va fi bine. Fiul a rămas entuziasmat de această propunere. Eu nu i-am spus nimic pentru că-l vedeam atât de fericit, dar ne-am înțeles că pleacă doar după ce dă examenele la colegiu.
A trecut toate examenele cu o medie destul de bună și a început să-și facă bagajele. A venit și ziua când a plecat, cu lacrimi în ochi l-am petrecut. Mi-a promis că vom vorbi în fiecare zi și așa și a fost. Lucra curier, încărca comenzile în mașină și le împărțea prin toată Rusia. Au trecut două luni și de cinci zile nu vorbisem cu el. Nu aveam loc de atâta îngrijorare. În a șasea zi m-a sunat un polițist și mi-a spus că fiul meu este arestat! Nu a putut să-mi explice ce s-a întâmplat, dar mi-a spus să vin la inspectorat.
Am aflat că fiul a fost oprit de poliția din Rusia când se îndrepta spre un client. În urma controlului, în mașina pe care o conducea au fost găsite câteva kilograme de droguri, iar fiul meu a fost acuzat pentru că a comercializat aceste droguri.
A avut loc judecata și fiul a fost condamnat la nouă ani de închisoare. Inima mea de mamă atunci s-a oprit. Nu am putut rezista. Am fost internată în spital.
Cu trei luni în urmă, fiul a fost transferat în Republica Moldova ca să-și ispășească pedeapsa. Am luat avocat și lucrăm cu poliția de la noi. Dar să amâne sentința pot doar autoritățile din Rusia. Verișorul care i-a propus de lucru fiului meu a fost condamnat pentru organizarea comercializării de droguri. A primit 12 ani de închisoare. El știa despre această schemă și oricum mi-a luat fiul.
Ultima dată mi-am văzut fiul liber cu cinci ani în urmă. Eu doar mă rog să-mi ajungă sănătate ca să-mi pot îmbrățișa fiul la libertate. Rog toți băieții și fetele tinere să se gândească bine când pleacă peste hotare, să se asigure că lucrul lor va fi legal, ca mai mult nicio mamă să nu treacă prin ce trec eu.
Mai multe informații despre fenomenul traficului de ființe umane puteți afla apelând la Linia Fierbinte pentru migrație sigură și anti-trafic a Centrului Internațional „La Strada”:
0800 77777 (gratuit, din Republica Moldova)
și +373 22 233 309 (pentru apeluri de peste hotare).
*Articol elaborat în baza relatărilor unei beneficiare a serviciului Linia Fierbinte pentru migrație sigură și anti-trafic