Close

Migrează legal la muncă peste hotare: 6 recomandări de care să ții cont

Etichete aplicate

Dacă ați decis să apelați la o companie privată pentru a pleca la muncă peste hotare, fiți atent să nu cădeți pradă escrocilor. Din păcate, se mai întâmplă cazuri în care cetățenii Republicii Moldova sunt înșelați de persoane care le promit angajare peste hotare „rapid și doar cu pașaport biometric”. În asemenea situație s-au pomenit cei 26 de moldoveni care, anul trecut, au plecat să lucreze în Spania. Ca să nu ajungeți în situații similare, vă recomandăm să luați următoarele măsuri de precauție:

  1. Verificați dacă compania de recrutare are licență în domeniul de plasare a cetățenilor în câmpul muncii. Multe companii intermediare au licență care le oferă doar dreptul să ofere consultanță (să vă informeze), dar nu și dreptul de a vă angaja la muncă într-o țară străină, mai ales.
  2. Nu acceptați oferte de la persoane fizice necunoscute. Dacă vi se spune că puteți comunica cu ele exclusiv pe Viber, Messenger, sau alte rețele de socializare, doar după orele de lucru, seara, dacă vă cer să vă întâlniți în locuri publice ca să le transmiteți banii sau actele, sunt semne care ar trebui să vă pună în gardă. 
  3. Aflați dacă compania de recrutare a încheiat un acord de colaborare cu angajatorul de peste hotare. 
  4. Solicitați bon de plată de fiecare dată când compania vă cere bani pentru prestarea serviciilor. Studiați contractul de muncă înainte de plecare. Ar fi bine să solicitați de la companie o descriere detaliată a jobului, informații privind diferența dintre salariul brut și salariul net, adresa, datele de contact ale angajatorului și datele de contact ale Ambasadei Republicii Moldova din țara de destinație.
  5. Înregistrați contractul la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Casa Națională de Asigurări Sociale.
  6. Nu uitați să păstrați toate documentele care dovedesc interacțiunea dumneavoastră cu compania de recrutare. Sunt dovezi cu care veți putea merge la poliție sau în instanța de judecată și care vă vor ajuta să recuperați prejudiciul cauzat, dacă va fi nevoie.

Informați-vă înainte de a accepta o ofertă de muncă peste hotare. Puteți solicita consilierea specialiștilor apelând la Linia Fierbinte pentru Migrație Sigură și Anti-trafic 0 800 77777. Toate apelurile sunt anonime și confidențiale.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on odnoklassniki
OK

Sună la linia fierbinte pentru migrație sigură și anti-trafic

(apel gratuit în RM)​

(pentru apeluri de peste hotare)​