Close

Contractul individual de muncă peste hotarele țării

Etichete aplicate

E bine ca fiecare persoană, aflată în căutarea unui loc de muncă în afara țării, să înțeleagă cât de important este să aibă un contract individual de muncă.

Conform legislației Republicii Moldova, Contractul individual de muncă este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să îndeplinească o muncă conform unei anumite profesii, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i creeze condiţii corespunzătoare de muncă, precum şi să-i achite la timp şi integral salariul stabilit (art. 45 din Codul Muncii al Republicii Moldova //Monitorul Oficial al Republicii Moldova,  nr. 159-162 din 29.07.2003).

Există anumite acțiuni de verificare și precauție în ceea ce privește contractele de muncă peste hotare, care, urmate corect, ar reduce la maxim riscurile unei migrații ilegale sau a exploatării prin muncă.

–          Nu confundați contractul de mediere al firmelor de recrutare cu un Contract individual de muncă! Multe agenții intermediare recurg la asemenea metodă de manipulare a persoane în căutarea unui loc de muncă peste hotare. Contractul de mediere se semnează între viitorul angajat peste hotare și agenția intermediară prin care firma se obligă să vă găsească un loc de muncă peste hotare.

–          Contractul de muncă trebuie semnat pe teritoriul Republicii Moldova, înainte de plecare! Nimeni nu vă asigură semnarea unui Contract de muncă atunci când ajungeți în țara de destinație. Iată de ce angajatorul este obligat să vă expedieze/înmâneze Contractul individual de muncă în original, înainte de a ieși din țară.

–          Contractul de muncă trebuie conțină clauze în limba maternă a angajatului sau în una din limbile străine pe care le cunoașteți perfect! Dacă acest lucru nu este posibil, atunci asigurați-vă că, înainte de a-l semna, a fost tradus corect de un traducător în care aveţi încredere.

–          Analizați Contractul de muncă cu un jurist! Consultația unui jurist nu este atât de  costisitoare, însă vă ajută să stabiliți legalitatea Contractului şi să detectaţi eventuale pericole în conţinutul lui.

La Contract se mai anexează autorizaţia oficială, valabilă, a angajatorului de peste hotare, eliberată de autoritatea de Stat pentru Protecţia Muncii din ţara respectivă, care permite angajatorului să ofere locuri de muncă pentru cetăţeni străini (autorizaţie prezentată în limba română sau rusă, iar traducerea – autentificată la notar). În Contract şi autorizaţie vor fi indicate profesia, funcţia în care este angajat cetăţeanul Republicii Moldova.

Un Contract individual de muncă, întocmit corect, de regulă cuprinde:

1. Data şi locul încheierii Contractului individual de muncă.

2. Date cu privire la patron: denumirea deplină şi abreviată a unităţii economice; numele, prenumele şi funcţia conducătorului întreprinderii, instituţiei, organizaţiei; adresa juridică; denumirea organului înregistrării de stat în ţara angajatoare, numărul şi data înregistrării.

3. Date cu privire la angajat: numele şi prenumele; data şi locul naşterii; domiciliul; starea familială; numărul paşaportului, cetăţenia; studiile, profesia în baza cărei este angajată persoana.

4. La compartimentul OBLIGAŢIUNILE ANGAJATORULUI (PATRONULUI) trebuie să se regăsească neapărat toate momentele ce ţin de mărimea retribuţiei salariului şi condiţiile de muncă şi odihnă.

4.1. Retribuţia angajatului în valuta ţării respective şi echivalentul în dolari SUA sau EURO, termenul şi modul de plată a salariului, mărimea retribuţiei pentru munca prestată peste orele de program, în timp de noapte sau în condiţii nefavorabile, compensaţia pentru munca prestată în zilele de odihnă şi de sărbătoare, premiile, suplimentele la salariu şi indemnizaţiile prevăzute de legislaţie.

4.2. Durata repausului săptămânal neîntrerupt.

4.3. Concediul anual plătit.

4.4. Condiţiile de alimentare.

4.5. Modul de achitare a cheltuielilor de drum din ţara trimiţătoare în ţara angajatoare şi retur.

4.6. Asigurarea cu spaţiu de cazare confortabil, corespunzător normelor igienico-sanitare.

4.7. Asigurarea condiţiilor de muncă favorabile şi nepericuloase.

4.8. Asigurarea angajatului cu îmbrăcăminte specială şi alte mijloace de protecţie individuală.

4.9. Asigurarea medicală (cine o achită, în teritoriul cărei ţări, durata ei).

4.10.Asigurarea contra accidentelor de muncă (cine o achită, în teritoriul cărei ţări, durata ei), organizarea instruirii privind protecţia muncii, compensarea daunelor şi prejudiciilor cauzate ca urmare a accidentelor de muncă, bolilor profesionale, transportarea accidentatului sau defunctului în ţara trimiţătoare, investigarea accidentelor de muncă şi cazurilor de îmbolnăvire profesională, perfectarea şi expedierea actelor către misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate ale ţării trimiţătoare.

4.11. Eliberarea unei adeverinţe cu privire la durata muncii prestate şi salariul angajatului (distinct pentru fiecare lună) la expirarea Contractului individual de muncă.

5. La compartimentul OBLIGAŢIUNILE ANGAJATULUI trebuie să fie stipulate următoarele momente importante:

5.1. Respectarea legislaţiei ţării angajatoare.

5.2. Respectarea regulamentului de ordine interioară a muncii în unitatea respectivă.

5.3. Respectarea disciplinei de muncă şi disciplinei tehnologice.

5.4. Îndeplinirea normelor de producţie.

5.5. Îndeplinirea dispoziţiilor patronului privind activitatea de muncă.

5.6. Respectarea modului stabilit de păstrare a valorilor materiale şi documentelor.

5.7. Păstrarea, în măsura prescrisă de legislaţia în vigoare a ţării angajatoare, a secretelor tehnologice şi comerciale.

5.8.Respectarea regulilor de protecţie a muncii.

5.9.Răspunderea materială pentru pagubele pricinuite patronului.

6. La compartimentul „CONDIŢII GENERALE” Contractul individual de muncă ar trebui să stabilească:

6.1. Condiţiile de prelungire sau de desfacere a Contractului individual de muncă înainte de expirarea termenului de valabilitate.

6.2. Modalitatea de transferare a mijloacelor câştigate.

6.3. Responsabilitatea părţilor pentru nerespectarea condiţiilor Contractului individual de muncă, modul de soluţionare a litigiilor.

6.4. Impozitele şi mărimea reţinerilor din salariu.

6.5. Termenul de valabilitate a Contractului individual de muncă, începutul şi sfârşitul relaţiilor de muncă.

7. Înainte de încheierea contractului individual de muncă, angajatul este obligat să fie supus unui examen medical, conform cerinţelor legislaţiei naţionale a ţării angajatoare.

Mai multe detalii despre angajarea la muncă peste hotare le puteţi afla citind articolele anterioare sau apelând Linia Fierbinte pentru migrație sigură și anti-trafic – 0 800 77777, zilnic, între orele 8.00 și 20.00.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on odnoklassniki
OK

Sună la linia fierbinte pentru migrație sigură și anti-trafic

(apel gratuit în RM)​

(pentru apeluri de peste hotare)​